Mama este inceputul tuturor inceputurilor

Erai puternica precum o stanca, nimeni nu-ti putea rezista. Stiai sa-ti aperi puiul ca o leoaica turbata atunci cand linistea parea sa-i fie tulburata de cate un caine chior si batran. Ce aveau ei cu tine? Erai atat de frumoasa! O ambitioasa perpetua…pentru tine nimic nu era imposibil…pana intr-o zi. Intr-o zi in care ea, boala, a reaparut. Analizele prevesteau ce e mai rau. Nu ai stiut asta nici o clipa din putinele clipe ramase…si sper ca m-ai putut ierta pentru ca am vrut sa ti le petreci cu speranta si optimism, asa cum ai stiut sa traiesti toata viata. Ai invins-o o data si eram increzatoare ca o poti face si a doua oara, acum, cand cel mai frumos moment din viata mea se apropia cu pasi repezi. Credeam intr-o minune, credeam in minunea ta, credeam ca Dumnezeu nu este atat de crud incat sa mi te ia tocmai acum, cand trebuia sa mergem sa alegem rochia alba. Minunea am asteptat-o in zadar, Dumnezeu nu m-a ascultat…si inteleg acest lucru…am fost prea rea, am devenit imuna la tot ce era uman.

Doctorul imi spunea cu o fata seaca ca nu se mai poate face nimic, ca nu imi garanteaza ca vei putea sa asisti la cel mai asteptat spectacol din viata ta. Dar eu, eu devenisem cea mai incapatanata persoana din lume. Doctorul…ce stie el? El nu stie cat de mult iti doresti sa-ti cresti nepotii, cat de mult iti doresti sa-ti redecorezi casa si sa-I cumperi puiului tau lumea intreaga. El nu stie toate astea dar Dumnezeu stie…El le stie pe toate si nu o sa permita cainelui orb si schiop sa rada. Te speria numai gandul ca nu poti fi cu mine pana in iulie, pana pe 24 iulie…de aceea, atunci cand nici medicamentele nu iti mai puteau alina durerea, eu te minteam…minteam ca lumea e intr-o continua schimbare si ca a devenit mai buna, te minteam ca mi-am ales cea mai frumoasa invitatie pentru cel mai frumos moment. Dar de fapt…eu nu faceam altceva decat sa mint. Iarta-ma! Te-am iubit prea mult ca sa-ti pot spune adevarul. Te-am iubit mult prea mult ca sa-ti alung visele.

Cu fiecare zi erai din ce in ce mai slabita. Vedeam asta pana si in sufletul tau iar atunci cand se intampla pentru cateva minute sa-ti fie mai bine, inima iti zambea la gandul ca te poti recupera. Ai fi vrut asta, stiu. Eu…eu ma stingeam numai la gandul ca ma puteai parasi pentru o lume unde iti poti indeplini toate visele.

A venit ziua, ziua blestemata in care mi te-a luat. “Nu plange fata mea, asa ne-a fost destinul”, mi-ai spus cu lacrimi in ochi si cu ultimele puteri m-ai tras catre tine si m-ai sarutat. Ultimul sarut, cel mai dureros. Apoi, pentru cateva zile trupul tau nu a mai simtit durerea…dar sufletul avea sa indure cea mai infricosatoare durere, poate mult mai mare decat cea provocata de cancer. Erai prezenta dar tostusi absenta. Ma simteai, de aceea poate ochii nu se opreau din a lacrima. Asa te-ai dus, inundata de lacrimile amari, de cele mai amari lacrimi pe care le-ai simtit in viata ta!

Monolog

Nu pot aia, nu vreau aia, de ce mi se intampla tocmai mie asta? Te plangi, asta stii sa faci cel mai bine. Cand iti e mai greu recurgi la cea mai usoara cale, ite plangi de mila. Tu, care meritai atatea, tu, care ai facut atatea...si acum sa nu primesti nimic? Ce soarta nedreapta! Iaca da! Tu, care te crezi buricul pamantului a sosit vremea sa vezi lucrurile in alte culori, sa vezi ca lumea nu se invarte in jurul tau. Si daca tot iti doresti atat de mult ceva, lupta pentru acel ceva si nu astepta sa iti cada din cer. Stii vorba aia...Dumnezeu te ajuta dar nu iti baga in plasa!

Gata, trezeste-te, recapata-ti increderea in tine, fii asa cum erai odata si o sa reusesti! Am citit undeva..."Nu lasa viitorul sa-ti strice linistea. Daca va fi nevoie, il vei infrunta cu aceleasi arme ale ratiunii cu care lupti astazi impotriva prezentului!" De ce te sperie viitorul? Ce crezi ca iti poate aduce? Iti poate aduce doar ce vrei tu sa iti aduca daca il ajuti, daca iti dregi glasul amutit de ceva timp si te ridici pentru un nou inceput. 

Primavara, o stare de spirit!

Da, primavara este o stare de spirit pentru ca suntem in 14 martie si numai primavara nu putem spune ca este pentru ca afara ninge linistit parca ne-ar anunta ca iarna nu vrea sa ne mai paraseasca. Si totusi, din cand in cand soarele isi arata coltii bucurandu-i pe copii care se joaca pe la colturile strazilor.

Primavara, ghiocei, iarba, soare, bucurie, un nou inceput. Asta inseamna primavara! Si in fiecare an, la 1 martie, ne gandim la viata noastra ca la un nou inceput. Primavara este cel mai potrivit anotimp pentru un nou inceput.O data cu reinvierea intregii naturi ne gandim si la reinvierea propriei noastre vieti.Ne gandim sa fim mai buni, mai iertatori, mai generosi cu cei de langa noi, sa reinviem, intr-un cuvant. Multi ne propunem, putini reusim.

Primavara este anotimpul in care avem cea mai bogata inspiratie, o inspiratie renascuta dupa o perioada de hibernare. Ideile create in acest anotimp sunt mai bune, mai atragatoare, mai folositoare.

La multi ani pentru draga mea prietena, iti doresc ca viata sa-ti fie o eterna primavara!

Pazeste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma pazesc singura

Prieteni...ce sunt prietenii? Sunt persoane fara de care nu poti trai si care uneori, nu te lasa sa traiesti. Sfaturile unui prieten sunt cele care te pot scoate din impas, iti dau singuranta dar uneori, te pot infunda. Oamenii fac din viata o competitie acerba, vor sa fie mai buni, mai bogati decat cei de langa ei. Nu mai exista bun simt, devotament, sinceritate. In schimb, minciuna si interesul au inceput sa domine aceasta lume. Toti traim dupa regula "daca mie mi-e bine ce conteaza cum se simte cel de langa mine".Tot mai des vedem oameni tristi. De ce nu ne ajutam intre noi, de ce nu ne intereseaza durerea celor din jur, de ce ii judecam daca au reusit in viata mai bine decat noi ori daca au ceva ce noi nu avem? De ce ne ne putem numi oameni? Adevarat spune o vorba din batrani: "sa fii om e un lucru mare, sa fii domn e orisicare".

Fiecare cautam persoane compatibile cu ceea ce simtim, cu care sa avem ce discuta si care sa ne ajute dezinteresat atunci cand avem nevoie si invers. O mare actrita a scenei romanesti a spus candva ca daca prietenii nu te lasa sa iti deschizi aripile atunci acele persoane nu au ce cauta langa tine. Asa si este. Fiecare dintre noi avem nevoie sa visam, chiar daca ceea ce visam poate sau nu sa devina realizabil. Un prieten bun va sprijini toate ideile tale si niciodata nu te va contrazice chiar daca in sinea sa nu este de acord cu ele. Prietenul te poate rani cel mai tare atunci cand e ipocrit si nu vrea sa-ti vezi visul realizabil. Prietenii iti pot produce cele mai mari dezamagiri.

Spre ce ne indreptam atat de grabiti si nu avem timp sa ne uitam la cei de langa noi care sufera si striga dupa ajutorul nostru? Nepasarea noastra ii doare...

Ce este inspiratia?

Inspiratia este o stare de euforie, o stare in care "toate iti ies", cum spune un bun prieten de-al meu. Inspiratia o ai sau nu o ai...si de cele mai multe ori nu o ai atunci cand ai mai multa nevoie de ea. Vrei sa faci ceva remarcabil, ceva de care seful sa-si aduca aminte si peste cativa ani dar inspiratia nu te ajuta. Mi se intampla sa o gasesc, chiar daca e si pentru putin timp, e acolo, cu mine si ma ajuta sa creez idei. Am momente cand simt ca trebuie sa spun ceva, nu prea stiu ce exact dar simt nevoia sa iau un pix in mana si sa notez tot felul de chestii pe unde apuc. Dar pentru ca sa avem inspiratie, avem nevoie si de motivatie. Sa fim motivati sa crem ceva cu ajutorul inspiratiei. De ce? Pentru ca ideele noastre venite din inspiratie sa poata avea un impact si mai puternic. 

Cel mai important e sa ai inspiratie atunci cand e vorba despre viata ta, despre viitorul tau. Prin alegerile pe care le facem , inspirate sau mai putin inspirate, putem sa ne schimbam viata. Credeti ca e mult spus? Deloc! Fiecare alegere pe care o luam ne poate schimba viata. Fiecare isi alege propria soarta. Cum? Prin deciziile pe care le ia. Viata este o inspiratie, drumul sigur catre orice provocare. Riscam, uneori, fara sa ne gandim la consecinte. Riscam pentru ca spunem ca suntem inspirati.

Despre ce vorbeam? Aaa...despre inspiratie. Unde eeeee???

Prietenilor...

E ultima mea vacanta. Vara aceasta am incercat mai mult ca niciodata sa am parte de o vacanta plina de momente de neuitat. Nu stiu cat am reusit dar ma bucur ca am petrecut foarte mult timp alaturi de prietenii mei. Am avut nevoie de ei mai mult ca niciodata si spre bucuria mea, ei au stiut sa fie alaturi de mine. Stiu ca in ultima vreme am fost fosrte irascibila si va multumesc ca ati avut rabdare cu mine.
Viata...e o carte cu filele in diferite culori. Eu am ajuns la filele gri spre negru...cu toate ca sper sa nu ajung la cele negre. Voi, prietenii mei ati stiut cand mi-a fost bine si v-ati bucurat impreuna cu mine, ati stiut cand ma simt rau si ati plans impreuna cu mine. Acesta este un text pentru prietenii mei, adevaratii prieteni, e felul meu prin a-mi cere iertare si a va multumi cum stiu eu mai bine pentru prietenia voastra, prin scris.
Ai grija de tine fratiorul meu scump si de abia astept sa ne revedem mai fericiti ca niciodata! Te iub mult! Va iub mult pe toti!

Punct si de la capat

Dezamagire, usurinta, regret, teama, speranta, durere, tradare, dezgust...
S-a terminat! S-a terminaaaaaaaaat!...striga un glas in mine parca s-ar elibera de cei trei ani. Trei ani care au trecut atat de repede. Sunt o mie de ganduri ce-mi trec prin cap acum, o mie de intrebari care nu ma lasa sa-mi dorm noptile, sa-mi traiesc zilele. Cine? Ce? Unde? Cand? Cum? De ce? Cele sase intrebari pe care le-am invatat sa le folosim in timpul facultatii pentru a realiza o stire obiectiva si completa, nu ma ajuta deloc sa-mi alcatuiesc propria stire, stirea vietii mele. Incotro? Ce-mi ofera aceasta facultate? De ce am crezut atat de mult in instinctele mele, de ce mi-am ascultat inima atunci cand toata lumea ma sfatuia sa urmez o facultate cu profil tehnic? Unde a disparut tot entuziasmul de la inceput? Unde a disparut increderea in fortele proprii? De ce dupa trei ani, am ajuns in acelasi punct?

Jurnalism, Andreea Marin, TVR Iasi, Iasi, Copou, practica TV, distractie, descoperiri, har, Mitropolie, concerte, colegi, prieteni, dragoste, 49 kg, profesori, Vanda Condurache, amfiteatre moderne, sesiune, licenta...asta speram sa gasesc.
Jurnalism, Cuzanet, Copou, stres, concerte, colegi, distractie, profesori, Vanda Condurache, stiri, prea multe stiri, fosta inchisoare (locul unde ne tineam cursurile), 54 kg, dragoste, sesiune, licenta...asta am gasit.

As putea sa scriu munti de scrisori despre ceea ce imi imaginam sa fie facultatea si ceea ce a fost. Insa, ma opresc aici. Cu toate astea, nu regret o clipa ca am ales sa urmez aceasta facultate. Daca as putea sa dau timpul inapoi as schimba foarte multe lucruri, unul singur ar ramane neschimbat: alegerea mea de a urma aceasta facultate.
Mi-a mai ramas un lucru, scrisul, dragostea pentru scris...asa cum stiu eu, prost, dupa unii profesori, istet si promitator, dupa altii.